Nunta Infinity Ballroom Satu Mare

Videografie la Infinity Ballroom Satu Mare

Comunicarea este cel mai important element care asigura o filmare de nunta reusita. Iar comunicarea a fost unul din elementele cheie in cooperarea noastra cu Raluca si Laurentiu, alaturi de care am realizat un filmulet de nunta tare drag noua la Infinity Ballroom Satu Mare. Raluca ne-a sunat de cateva ori inainte de nunta pentru a ne cere sfaturi si pareri, iar noi am fost incantati ca putem sa o ajutam, pornind de la ce isi doreste si profitand de experienta noastra de pana acum in domeniul nuntilor. Printre recomandarile noastre s-au numarat acordarea suficienta de timp pregatirilor si pastrarea unei atmosfere simple si intime in timpul acestora.

Avantajele pregatirilor simple, acasa

In activitatea noastra, de multe ori auzim despre miri surmenati care se straduie sa jongleze cu toate elementele traditionale ale pregatirilor: program incarcat si sincronizarea starostelui, aranjamente pentru intampinarea invitatilor acasa inaintea nuntii, timp insuficient pentru fotografii si filmari, iar lista poate continua. De aceea, noi recomandam sa se opteze pentru pregatiri simple, care in primul rand sa se concentreze pe miri. Astfel, consideram ca este crucial sa se acorde o marja generoasa de timp, iar cuplul sa fie relaxat si sa se bucure de moment. Pentru aceasta, este ideal ca mirele si mireasa sa fie insotiti doar de prietenii apropiati care sa ii ajute la pregatiri si sa creeze o atmosfera intima si familiala.

In plus, fotografiile si filmarile se surprind cel mai bine in momentul in care mirii sunt singuri si se pot concentra unul asupra celuilalt. Insa acest lucru este dificil daca se opteaza pentru pregatirile traditionale, cu toate obiceiurile care adesea lasa prea putin timp momentelor de suflet. In cazul Ralucai si a lui Laurentiu, datorita organizarii excelente, am avut parte de un first look natural, relaxat si amplu, unde am fost doar noi si ei. Ne-am adus aminte si de evenimentul Ramonei cu Raul, o nunta la sala monte carlo satu mare, zi in care pregatirile au decurs similar de fain si simplu.

Restaurantul Infinity Ballroom Satu Mare

Dupa cum sugereaza si numele, Infinity Ballroom Satu Mare, restaurantul ne duce cu gandul la o sala de bal moderna. In tonuri de violet si cu un décor chic datorita arhitecturii tavanului, sala este foarte apreciata in Satu Mare si gazduieste numeroase evenimente, inclusiv prezentari de moda si expozitii. Insa principala activitate a restaurantului este organizarea de nunti si botezuri, domeniu care i-a facut cunoscuti si in care s-au specializat atat cu ajutorul personalului dedicat, cat si prin dezvoltarea de relatii cu furnizorii din zona. Noua conceptul lor ne-a placut mult, iesind din tiparele clasice. In plus, decorul realizat a avut o nota indrazneata si deosebita, fiind foarte apreciat.

Decor nunta Infinity Ballroom Satu Mare

Cover band la Infinity Ballroom Satu Mare

La petrecere, formatia Aldo Blaga & Tzikasax au incantat invitatii cu duete de voce si saxofon. Trupa de cover ce a cantat inclusiv la WeLoveRetro, formatia este compusa din doi prieteni si colegi din Cluj-Napoca cu care ne-am mai intalnit la o nunta pe tematica de calatorii, tot in Satu Mare. Fiind doar doua persoane, trupa este ideala si pentru evenimentele cu spatiu restrans care nu permit acomodarea unei formatii de cinci persoane plus instrumente. Noi i-am apreciat foarte mult, iar invitatii de la Infinity Ballroom Satu Mare au dansat pe melodiile lor clasice, atemporale. Si acum, cand ne gandim la eveniment, ne vin in minte acorduri de saxofon.