Sedinta video in ziua nuntii cu mirele si mireasa in Satu Mare

Luminita & Madalin | Nunta cu tematica de calatorii in Satu Mare

Accesorii de nunta pe tema calatoriilor

Ca videografi, ne place sa filmam nu doar nunti, ci si tari sau orase deosebite. Adoram sa calatorim, de aceea nuntile cu tematica travel ne sunt mereu foarte dragi. Asa ca ne-am bucurat mult cand Luminita si Madalin ne-au invitat sa fim videografi la nunta lor din Satu Mare, de la restaurantul Crystal. Nunta a fost organizata de wedding planner-ul Ioana Mihet si a inclus o multime de elemete pe aceasta tematica. Invitatii nu au stat la mese obisnuita, ci au vizitat insule precum Seychelles, iar decorul a inclus o geanta de calatorii stilizata pe candy bar precum si un glob pamantesc cu harta. Insa preferatul nostru a fost ceasul al carui aratator se termina cu un mic avionas. Toate detaliile s-au mulat perfect pe pasiunile cuplului, Madalin avand un site specializat de tips & tricks legate de calatorii, bilete de avion si multe alte lucruri utile care se pot accesa pe promotrips.ro.

Nunta cu tematica calatorii in Satu Mare la Restaurant Crystal

Wedding planner pentru o nunta fara griji

Dupa cum am mentionat si mai sus, nunta a fost organizata de wedding planner-ul Ioana Mihet din Cluj-Napoca, cu care si noi am cooperat foarte bine. Ioana a fost cadou din partea nasilor, dupa ce acestia au fost foarte incantati de felul in care a planificat nunta lor. De la pregatirile de la City Hotel pana la ceremonia religioasa de la Catedrala Ortodoxa si first look-ul de langa casuta de lemn a curtii hotelului, totul a fost orchestrat perfect si a decurs fara stres sau graba. Dupa ceremonia religioasa am tinut un scurt shooting la in parcul de langa catedrala, inainte sa mergem la petrecere. Aceasta a fost foarte reusita si animata, nu in ultimul rand datorita trupei cover Aldo Blaga & Tzika Sax si a recunoscutului DJ Dacian Codranu. Per total, putem spune ca s-a simtit din plin prezenta unui wedding planner. Pe noi ne-a ajutat in mod special faptul ca a fost suficient timp alocat pentru fiecare parte, totul a decurs punctual iar Luminita si Madalin au fost relaxati si au putut savura fiecare moment. Iar Ioana nu este doar profesionista si meticuloasa, ci si o persoana foarte placuta care, asa cum spune si ea pe propria pagina web, incearca sa se indeparteze de clisee pentru a crea o nunta cat mai personalizata.